George Burcea, confirmat pozitiv cu COVID-19! Cum se simte actorul

Publicat: 17 oct. 2020, 13:49 Autor: Elena Vedete
George Burcea, confirmat pozitiv cu COVID-19! Cum se simte actorul

George Burcea a fost confirmat cu noul virus – COVID – 19, în urma efectuării unui test rapid. Odată cu aflarea veștii, George Burcea a mers la spital pentru a efectua un nou test prin metoda RT – PCR, iar apoi s-a izolat în casă, starea lui de sănătate fiind una bună, potrivit comunicatului PRO TV.

George Burcea s-a conformat recomandărilor şi a efectuat și cel de-al doilea test, așteptând în izolare rezultatul acestuia. El și-a anunțat atât membrii familiei, cât și prietenii cu care a intrat în contact în ultimele zile.

Care este acum starea lui George Burcea

Starea sa de sănătate este una bună, acesta având mici simptome, precum o durere de cap, în urmă cu câteva zile. La aflarea veștii, George Burcea a declarat: ”Așa este, am fost depistat cu noul virus – COVID – 19. Vreau să vă asigur că mă simt bine, nu am niciun fel de simptome în acest moment și m-am izolat imediat, în casă. Totodată, i-am sunat pe toți cei cu care am intrat în contact și le-am spus despre rezultatul testului. Sunt optimist și sunt sigur că voi trece și peste această nouă provocare din viața, cât se poate de rapid”.

George Burcea, despre despărțirea de Andreea Bălan

„Toată lumea spune că ne-am despărţit la patru luni de la nuntă, dar mulţi uită că noi am făcut o nuntă în America, în 2017. Relaţia noastră era fracturată mai demult, nu s-a stricat totul în patru luni. Noi mai aveam discuţii şi înainte şi îi spuneam Andreei că nu suntem în cel mai bun punct pentru încă o nuntă, dar ea şi-a dorit-o.

La începutul anului, după vacanţă, am hotărât să ne despărţim şi să continuăm pe drumuri diferite, păstrând o legătură cât se poate de apropiată pentru fetiţe. Într-un cuplu este foarte important să respecţi jobul partenerului, visurile lui şi focul care-l mână spre punctul cel mai înalt. În momentul în care pentru unul dintre cei doi parteneri nu există şi visul celuilalt sau, mai mult, i-l calci în picioare de câte ori ai ocazia, se duce totul de râpă”, a declarat George Burcea pentru OK Magazine.

Publicat: 17 oct. 2020, 13:49 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×